Cam aşa pot să rezum dilema Europei, în perioada asta: „Vom muri mai sănătoşi şi mai săraci dacă nu se schimbă ceva.“
Diferenţele de opinii între ecologişti şi „developişti“ (adică ăia care ne plictisesc cu dezvoltarea tehnologică şi industrială) sînt arhicunoscute. Durează de ani buni, au dus la congrese mondiale, adunări la cel mai înalt nivel, măsurători mai mult sau mai puţin măsluite, privind creşterea temperaturii medii globale, şi bătălii crunte de imagine. Consecventă cu sine, Uniunea Europeană s-a situat mereu de partea „bună“, „progresistă“, „prietenoasă cu natura“. A pozat mereu în campion moral şi a arătat cu degetul spre răii ăia care nu vor să semneze acordurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră: Statele Unite, Rusia, China şi parte din America Latină. Acum, după o criză financiară transformată în criză economică, statele Uniunii îşi dau seama că au pornit vitejeşte şi pioniereşte la drum întru apărarea gheţarilor din Groenlanda, dezvoltînd politici care au scumpit permanent producţia şi consumul de energie, iar, după o vreme, au privit de jur împrejur şi au constatat că sînt singuri pe frontul ecologist. Un înalt oficial european spunea: „Am fost naivi, ce mai…“ (La noi, la români, s-ar fi zis: „Am picat de fraieri.“)
DE ACELASI AUTOR Ce-aveţi cu termopanele? Românul, tocilarul clasei Indianul de oţel Mici (şi) confuzii Statele Unite au trecut la exploatarea intensivă a gazelor de şist. China îşi vede liniştită de ars cărbuni şi de construit hidrocentrale gigantice, Rusia îşi arde propriul gaz fără vreo tresărire eco. Urmarea: ţările europene sînt confruntate cu o îngrijorătoare pierdere de viteză şi competitivitate în raport cu tradiţionalii săi concurenţi globali. Prin urmare, Comisia şi-a suflecat mînecile şi a trecut la redactarea unei strategii industriale pentru următorii şapte ani. S-au uitat întîi spre americani
