...dar s-a pus mai mult, deşi vreo săptămînă nici n-am fost acasă şi cum era să vorbesc dacă nu eram acasă? şi de-aia zic că e ceva în neregulă aici, ştiu că dumneavoastră n-aveţi nici o vină şi nici o putere, dar am zis să vă zic, ca să ziceţi mai departe cui trebuie şi poate se rezolvă, că şi pensia asta, cît să tragi de ea? mai ales dacă n-ai vorbit – că n-am vorbit, ştiu precis, de trei ori s-o fi sunat pe sor-mea, hai patru, şi de încă vreo cinci-şase ori am sunat la administrator, că şi ăla e ceva de speriat, trebuie să-i spui de o mie de ori că scîrţîie uşa de la lift, ca să cumpere nişte vaselină, că altfel ne pune nişte cote de întreţinere de ţi se face părul măciucă, dar pe ce se duc banii ăia, el ştie, da, da, da, domnule! nu vedeţi că am o problemă de factură!? nu vă mai grăbiţi aşa, că tot acolo ajungeţi, unde o să ajung şi eu mîine-poimîine, la revedere, drăguţă, ne vedem luna viitoare!

Adresa-m-aş şi n-am cui

Sîntem un popor de Florini Piersici – mai puţin farmecul. Nevorbiţi din naştere, aşteptînd înfriguraţi, pîndind, cerşind momentul în care o să putem în sfîrşit să vărsăm ce avem pe suflet, să izbucnim, să vorbim! Despre ce? Ei, Doamne, chiar are importanţă asta?

Textul de mai sus e doar un fragmenţel din miile, milioanele, miliardele de monoloage pe care mi-a fost dat (am şi eu păcate de plătit) să le aud în cele mai nonverbale împrejurări cu putinţă, cum ar fi statul la coadă să plăteşti o factură. Aştepţi să-ţi vină rîndul, spui „Bună ziua!“ sau „Sărut-mîna!“, că aşa e frumos, dai factura şi banii, omul sau femeia de la ghişeu face ce are de făcut, îţi dă chitanţa şi restul, dacă a umblat pe la cursuri de relaţii cu clienţii îţi zice ceva de genul „Vă mai aşteptăm, la revedere!“ – dacă nu, nu, tu iei hîrtia şi banii, zici şi tu „La revedere“ şi gata. Dacă nu intervine nici un incident (de pildă, nu-ţi dă restul bine), alte