Mihail Sebastian a murit călcat de un camion. Tocmai scria la romanul Accidentul. Vă imaginaţi că, în Bucureştii anului 1945, erau puţine vehicole, şi totuşi unul a dat peste autorul Stelei fără nume…

Unsprezece ani mai târziu, Nicolae Labiş era strivit de un tramvai, în împrejurări neelucidate. Dacă a fost accident sau crimă cu premeditare, se pare că nu se va şti niciodată.

La cutremurul din 1977 au murit 16 scriitori; pe unii dezastrul i-a prins în casă (Veronica Porumbacu, M. Petroveanu, M. Gafiţa), pe alţii în stradă (Daniela Caurea, Al. Ivasiuc). Moartea alege. Şi te întâmpină. Dan Deşliu – un foarte bun înotător – s-a înecat în mare, la Olimp, într-un loc unde mai înotase de sute de ori.Tot acolo se înecase, cu câţiva ani înainte, prozatorul Marcel Constantin Runcanu, fost rugbist de performanţă, o forţă a naturii. Laurenţiu Ulici era un tip pe cât de inteligent, pe atât de prevenitor. Şi totuşi, a murit intoxicat cu dioxid de carbon, într-o casă al cărei horn nu fusese curăţat... Mihai Ursachi a murit pe casa scării, pentru că nu a fost nimeni care să-i dea un minim ajutor. Cezar Ivănescu s-a decis să i se facă o operaţie, fără de care ar mai fi trăit mult şi bine…

Eugen Axinte s-a urcat pe o scară, să ia o carte de care avea urgentă nevoie, de undeva de pe raftul de sus al bibliotecii. A căzut, şi-a strivit genunchii, coastele i-au intrat în plămâni... A supravieţuit câteva zile…

Puţină lume ştie că Eugen s-a născut la Stolniceni-Prăjescu, în judeţul Iaşi, loc de unde – spunea el cu mândrie – provine Matei Millo, întemeietorul teatrului românesc modern. Şi-a început facultatea (română/ franceză) la “Cuza” ieşeană, dar n-a finalizat-o, mutându-se la Cluj, unde a urmat “Geografie – limbi străine”. Făcea parte din cea mai consistentă generaţie “Echinox”, revistă la care a şi lucrat, împreună cu Ion Pop, Adrian Popescu, Petru Poa