de Dan FRÂNCU
danfrancu@tribuna.ro
13 iunie 2013 22:55
1 vizualizare
A-A+
Deşi nu au fost înfiinţate de mulţi ani şi în ciuda eforturilor considerabile făcute în acest scop de mare parte a comunităţii din zonele arondate, judecătoriile şi parchetele de pe lângă judecătoriile Avrig şi Agnita sunt la un pas de a fi desfiinţate. Măsura, ce ar afecta cu siguranţă o mare parte a populaţiei cu domiciliul în zonă, ar urma să fie legiferată dacă proiectul de lege, ce va fi elaborat în acest sens şi care urmează a fi supus dezbaterii celor două camere ale parlamentului, va fi adoptat. Dacă nu vor interveni modificări importante, judeţul Sibiu ar fi unul dintre marii perdanţi ai acestei campanii, numărânduse printre puţinele judeţe ce ar pierde două (din totalul de 30) judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea.
În 2010, prin Ordinul ministrului justiţiei, a fost constituit un grup de lucru interinstituţional format din experţi ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Ministerul Justiţiei (MJ) şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), cu scopul pregătirii sistemului în vederea intr[rii in vigoare a noilor Coduri judiciare din România, precum şi pentru raţionalizarea şi eficientizarea instanţelor şi a parchetelor.
La începutul acestei luni (4 iunie) plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, prin adoptarea Hotărârii nr. 548, desfiinţarea a 30 de judecătorii şi parchete de pe lângă judecătorii. Hotărârea CSM a fost luată ca urmare a propunerilor înaintate de grupul de lucru interinstituţional, în acelaşi timp cu desfiinţarea celor 30 de judecătorii şi parchete de pe lângă judecătorii fiind dispusă menţinerea în funcţiune a 20 de instanţe şi parchete, cu mărirea razei teritoriale arondată acestora.
Pe lângă judecătoriile şi parchetele de pe lângă judecătoriile sibien