Apa furnizată în sistem centralizat nu este potabilă în 26 de localităţi doljene, a anunţat recent Direcţia de Sănătate Publică Dolj.
În 26 de localităţi doljene apa care este furnizată în sistem centralizat nu este potabilă, a anunţat reprezentatul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj în ultima şedinţă a Colegiului Prefectural. Conform anunţului făcut în localităţile: Argetoaia, Amărăştii de Jos, Bistreţ, Bucovăţ, Catane, Cetate, Cioroiaşi, Dioşti, Drănic, Gherceşti, Işalniţa, Leu, Malu Mare, Moţăţei, Podari, Sadova, Scaeşti, Secu-sat Sumandra, Teasc, Ţuglui, Pieleşti şi Segarcea apa nu este potabilă, ba chiar în 16 dintre aceste localităţi nu a fost niciodată potabilă.
Inspectorii DSP Dolj au depistat şi cele trei cauze care au dus la acest proces, prima dintre acestea fiind captarea din surse de apă necorespunzătoare (apă cu conţinut de nitriţi, nitraţi peste concentraţia maximă admisă, apă cu duritate crescută. A doua cauză este faptul că au apărut disfuncţionalităţi în treptele de tratare, iar cea de-a treia cauză este imposibilitatea tehnică a tratării apei pentru asigurarea condiţiilor de potabilitate. În afara celor 26 de localităţi doljene în care apa nu este potabilă, mai există alte 16 localităţi din judeţ în care furnizorii de apă în sistem centralizat nu au solicitat reautorizarea sanitară, deşi, la data ultimei autorizări, apa furnizată era potabilă. Controale şi amenzi pentru apă
În perioada 1 ianuarie 2012 – 6 iunie.2013, Serviciul de Control în Sănătate Publică a întreprins inspecţii planificate în instalaţii centrale de tratare şi distribuţie a apei potabile în Craiova şi judeţul Dolj, verificându-se condiţiile igienico-sanitare, calitatea apei la consumator prin prelevare de probe de apă, produsele biocide utilizate, starea de sănătate, instruirea personalului privind noţiunile fundamentale de igienă. S-au efectuat 114 controale, 22 re