O firmă din Zalău se va ocupa, anul acesta, de organizarea Zilelor Cetăţii, eveniment ce va avea loc în perioada 25 – 29 iulie. Dacă iniţial se anunţa că „cireaşa de pe tort” va fi, la eveniment, Oceana, până la urmă se pare că artista internaţională nu va mai ajunge la Zalău, pe scenă urmând să urce rapper-ul german Nana.
După ce anul trecut Zilele Zalăului au fost organizate de o firmă din Iaşi, anul acesta municipalitatea a decis să lase să se ocupe de eveniment o firmă din oraş. Dintr-un anunţ postat joi, 13 iunie, pe site-ul Primăriei, am aflat că firma este SC Hot Paprika SRL, adică societatea care a organizat, în luna decembrie, Târgul de Crăciun de pe platou. Din acelaşi anunţ aflăm că firma din Zalău se ocupă de organizarea Zilelor Oraşului în baza unei hotărâri a Consiliului Local Municipal din 20 mai, hotărârea indicată (nr.136) conţinând, însă, doar un acord de principiu pentru încheierea unui parteneriat cu o astfel de firmă, fără să fie supusă aprobării consilierilor locali şi firma respectivă.
Organizatorul privat al Zilelor Cetăţii Zalăului ar urma să se ocupe, potrivit anexei la hotărârea menţionată, de asigurarea toaletelor ecologice, a pubelelor şi de curăţenia de după eveniment. Tot firmei îi revina sarcina de a plăti contravaloarea consumului electric şi să asigure şi banii pentru premiile pentru concursurile sportive organizate în mod tradiţional la acest eveniment.Organizatorul asigură şi masa ansamblurilor populare, băuturile pentru recepţiile organizate cu această ocazie, prezentatorii evenimentului şi 12 minute de artificii. Banii şi-i va recupera din taxele percepute de la agenţii economici care vor închiria spaţii la sărbătoare.
Cine cântă la Zilele Zalăului
Firma desemnată să organizeze evenimentul s-a angajat să o aducă la Zalău, pentru un spectacol de muzică populară, Sava Negrean Brudaşcu, d