Trecut bine de 80 de ani, generalul în rezervă Ioan Birişiu, a venit astăzi la monumentul eroilor din Bistriţa îmbrăcat la patru ace, purtând cu onoare haina militară. Recunoaşte că altfel se sărbătorea Ziua Eroilor în perioada interbelică şi crede că fastul de altădată este greu să mai fie atins.
În faţa Monumentului Eroilor din Bistriţa s-a desfăşurat astăzi un ceremonial militar-religios prilejuit de comemorarea Zilei Eroilor. În afară de reprezentanţii armatei şi ai instituţiilor publice, prea puţini oameni au ales să se oprească din drumul lor pentru a asista, măcar pentru o clipă, la comemorarea celor care şi-au jertfit viaţa pentru ca noi, cei de astăzi, să putem fi liberi.
Avansat la gradul de general la finele anului trecut, Ioan Birişiu este nelipsit de la astfel de evenimente. Cu toate că bătrâneţile îşi spun cuvântul, venerabilul general ajutat de o cârjă salută demn drapelul de luptă al Brigăzii 81 Mecanizate, după care îşi îndreaptă atenţia către coroanele care urmează a fi depuse la Monument.
Mult mai puţine decât în alţi ani, organizatorii au decis să "condenseze" momentul depunerii de coroane, astfel încât în loc să fie depuse trei coroane de la Primărie, Prefectură şi Consiliul Judeţean este depusă numai una. La fel procedează şi Poliţia, ISU şi Jandarmeria şi alte deconcentrate.
Birişiu îşi exprimă mâhnirea că Ziua Eroilor nu mai este ce a fost înainte. „Ar trebui să conteze mai mult, decât contează astăzi. Eroii neamului sunt cei care s-au sacrificat pentru libertatea noastră, pentru glia strămoşească şi pentru credinţa noastră. Noi, veteranii de război sărbătorim astăzi şi îi cinstim pe eroii neamului, cei care s-au sacrificat de-a lungul timpurilor pentru tot ceea ce este românesc. Lor le datorăm o dată Independenţa, făurirea României Mari, întregirea patriei şi atunci de ce să nu sărbătorim această zi aşa cum se cuvine. @