În ultimul timp, rafturile magazinelor s-au umplut cu vinuri ieftine. Numai că, avertizează specialiştii, calitatea acestora este îndoielnică. Vinurile care se vând în vrac la preţuri cuprinse între 3 şi cel mult 6 lei/ litru pot conţine chimicale dăunătoare sănătăţii, avertizează directorul Patronatului Naţional al Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe, citat de Evenimentul Zilei. „Asistăm la o invazie de vinuri ieftine, care ar putea să nu respecte legea în ceea ce priveşte calitatea”, a spus acesta. Nici vinul cumpărat de la ţărani nu mai e ce-a fost odată, spun specialişii. Ca să îl ajute să fiarbă mai repede, îi adaugă zahăr. Pentru a se limpezi şi a nu-şi pierde culoarea, mirosul şi gustul, şi ţăranii adaugă vinului sulfiţi.
Problema nu o reprezintă adaosul, ci faptul că nu se respectă indicaţiile şi dozajul. Însă nu numai din calitatea slabă a vinurilor rezultă preţul scăzut. Există producători sau retaileri care vând ieftin pentru a acapara cota de piaţă. „Sunt supermarketuri care fac promoţii. Vinul îmbuteliat ajunge la sub 3 lei/litru, sub costul de producţie. Nu se respectă codul fiscal”, a explicat pentru Evenimentul Zilei şeful PNVV. Nici vinurile din import nu au întotdeauna o calitate bună. În supermarketuri, mai ales în cazul retailerilor care se laudă cu preţuri foarte mici, găsim vinuri vândute sub reclame frumoase, de import. Chiar dacă este îmbuteliat, aceasta nu reprezintă o garanţie că vinul are o calitate superioară. Cinci sortimente de vin au fost exa- minate de laboratorul oficial al Uniunii Europene. Experţii au descoperit că, în loc de vin, sticlele erau umplute cu un amestec de apă, zahăr, alcool şi arome. Cel puţin unul dintre ele este produs în judeţul Buzău. ●
În ultimul timp, rafturile magazinelor s-au umplut cu vinuri ieftine. Numai că, avertizează specialiştii, calitatea acestora este îndoielnică. Vinurile care