Şansele de depolitizare a televiziunii publice şi a radioului public devin practic nule, în urma adoptării unui amendament de către Comisia de revizuire a Constituţiei.
Parlamentarii din Comisia condusă de Crin Antonescu au inclus în viitoarea Constituţie o prevedere prin care desemnează Senatul să numească reprezentanţii posturilor publice de radio şi televiziune, în speţă Consiliul de Administraţie, iar plenul Camerelor numeşte preşedinţii acestor două instituţii. Ridicând la rang constituţional ceea ce până acum era prevăzut în legislaţia ordinară, Comisia face practic imposibilă depolitizarea celor două instituţii, cel puţin până la următoarea modificare a Legii Fundamentale.
„Prin adoptarea acestui amendament se face un pas înapoi. Este o altă tensiune pentru că ni se spune că regula pentru legile organice este Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională, în schimb boardul îl numeşte Senatul. Cu alte cuvinte, una face legea, altă Cameră numeşte boardurile. Este o restrângere a consultării, întrucât până acum ambele Camere puteau să decidă în privinţa boardului“, explică Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent.
Deputatul PDL Raluca Turcan, iniţiatoarea unui proiect de depolitizare a televiziunii şi radioului public, respins însă de colegii săi din Comisia de cultură, este de părere că „cei care au propus o asemenea inepţie nu cunosc legea“. „Preşedinţii sunt aleşi dintre persoanele propuse, iar dacă numirile sunt făcute de către Senat, nu văd de ce să mai spui că ai votul Camerelor comune pentru preşedinţi. E o dovadă de neprofesionalism. O reglare a interesului politic“, explică deputatul Turcan.
INTENŢIA DE A POLITIZA
Controlul parlamentar asupra posturilor publice de radio şi televiziune poate varia de la simpla prezentare a unui raport de activitate în Parlament până la numirea directă şi discreţiona