Direcţiile judeţene ale Finanţelor Publice ar putea fi desfiinţate, după ce un proiect de act normativ ce prevede acest lucru a fost lansat recent în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor. O dată cu desfiinţarea Finaţelor Publice, vor fi desfiinţate şi cea mai mare parte a posturilor de conducere, după cum se arată în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă.
În locul Finanţelor judeţene actuale se vor înfiinţa direcţii regionale ale finanţelor publice, instituţii publice cu personalitate juridică, a căror arie de competenţă va corespunde celor 8 regiuni de dezvoltare ale României. Asta înseamnă că nu vor mai exista 42 de structuri la nivel naţional, ci doar 8. Soarta Finanţelor buzoiene, la mâna ANAF
Măsura este cuprinsă în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, document lansat recent în debatere publică de Ministerul de Finanţe. Conform Legii nr. 315/2004, România este organizată în 8 regiuni de dezvoltare, Buzăul fiind inclus în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est. După cum se precizează în proiectul de act normativ, noile direcţii regionale se vor înfiinţa prin transformarea direcţiilor generale a finanţelor publice dintr-un judeţ, prin fuziunea prin absorbţie a celorlalte direcţii generale judeţene ale Finanţelor Publice din aria de competenţă. Noile structuri regionale vor prelua în întregime activitatea şi competenţele tuturor direcţiilor generale judeţene ale Finanţelor Publice absorbite din aria de competenţă, precum şi a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora.
Totodată, după cum se arată în proiectul menţionat inclusiv personalul din cadrul Finanţelor Publice locale va fi preluat în cadrul direcţiilor generale regionale, în limita numărului de posturi aprobat. Trebuie men