Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima schimbare cu adevărat importantă din noua Constituţie

Publicat in Gandul, joi 13 iunie 2013 ·

După două săptămâni de dezbateri pe revizuirea Constituţiei, parlamentarii au decis să sancţioneze traseismul politic al parlamentarilor prin pierderea mandatului. Propunerea, mult promovată de liberali, a ajuns să fie adoptată cu unanimitate de voturi în cea de-a opta zi de lucru a Comisiei, deşi în primele zile de dezbateri a fost respinsă.

Astfel, potrivit articolului 70, alineatul 2, din proiectul de revizuire, mandatul unui deputat sau senator încetează la data demisiei din partidul politic sau formaţiunii politice din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii în alt partid. "Le mulţumesc membrilor Comisiei că au înţeles că nu mai putem păcăli alegătorii", a spus Chiuariu, după şedinţă.

Mai mult, cel care va intra în Parlament în locul demisionarului va fi următorul de pe lista partidului, în cazul în care se va merge tot pe alegeri pe liste de partid.

O prevedere similară celei adoptate astăzi se aplică în prezent aleşilor locali.

Biserica şi Casa Regală, introduse în Constituţie

O altă modificare care a generat controverse a fost şi introducerea în Constituţie a Bisericii Ortodoxe Române şi a Casei Regale. Tot în şedinţa de joi, parlamentarii au tranşat situaţia rapid, adoptând un amendament la articolul 1, prin care se recunoaşte rolul Bisericii şi al Casei Regale, alături de alte culte religioase.

"România recunoaşte rolul istoric în constituirea statului român al Casei Regale, Bisericii Ortodoxe şi a celorlate culte religioase ", se arată în textul adoptat.

Dreptul minorităţilor de a-şi înfiinţa organe de decizie

Mai mult, drepturile minorităţile au devenit constituţionale prin adoptarea a două amendamente depuse de UDMR. Astfel, prin noua formă a legii fundamentale, minorităţile îşi pot înfiinţa organe de decizie, având atribuţii referitoare la propriile drepturi.

"Reprezentanţii legali ai

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment de respiro în criza din Franţa? Premierul Lecornu suspendă reforma pensiilor până după alegerile prezidenţiale din 2027. Socialiştii renunţă pentru moment la moţiunea de cenzură

News.ro acum o ora
Premierul francez Sébastien Lecornu pare să fi reuşit să evite pentru moment „criza regimului Macron”. Prim-ministrul a anunţat marţi în faţa Adunării Naţionale suspendarea reformei pensiilor, simbol al preşedinţiei Macron, obţinând clemenţa, cel pu

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

O polițistă din Timiș, premiată de Ministrul de Interne după ce a salvat viața unei femei

Press Alert acum o ora
O polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș a fost premiată astăzi la București de către ministrul Afacerilor Interne, fiind recompensată pentru curajul și devotamentul de care a dat dovadă într-o misiune. Este vorba despr

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 4 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 3 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Seară de poezie în Iulius Town, cu Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Răzvan Țupa și alte nume consacrate, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

Press Alert acum 3 ore
Încă de la inaugurare, Iulius Town a sprijinit inițiative cultural-educative, aducând programele culturale mai aproape de public. În această săptămână, în orașul de pe Bega are loc Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), iar

Crește salariul minim în România? Fostul ministru a făcut anunțul: „Vă asigur de acest lucru!”

Cancan acum 3 ore
Vești bune pentru români! Deși situația economică actuală la noi în țară nu este una tocmai bună, iar Guvernul condus de Ilie Bolojan a luat mai multe măsuri dure, salariul minim ar putea crește în curând. Un fost ministru a făcut anunțul. Află, în

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum 5 ore
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 5 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

11°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°