Veşti rele pentru politicienii nehotărâţi: traseismul politic a fost interzis în Constituţie.
Astfel, mandatul unui deputat sau senator încetează la data demisiei din partidul politic sau formaţiunii politice din partea căruia a fost ales sau la data înscrierii în altă partid., potrivit articolului 70, alineatul 2, după adoptarea amendamentului propus de Tudor Chiariu.
De asemenea parlamentarii au hotărât recunoaşterea Bisericii şi a Casei regale în Constituţie, articolul 1: "România recunoaşte rolul istoric în constituirea statului român al Casei Regale, Bisericii Ortodoxe şi a celorlate culte religioase ".
Amendamentul Forumului Constituţional la articolul 33, alineatul 1, a fost adoptat.
Art.33.- (1) Statul garantează dreptul la cultură şi dreptul tuturor persoanelor de a participa neîngrădit la viaţa culturală şi de a-şi manifesta propriile practici culturale, cu condiţia respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Atribuţiile Senatului.
Art.75.- (21) Senatul numeşte sau alege, după caz, în condiţiile stabilite prin lege sau prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare:
a) preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Legislativ;
b) consilierii Curţii de Conturi;
c) preşedintele Consiliului Economic şi Social;
d) preşedintele Autorităţii Electorale Permanente;
e) reprezentanţii oricărei alte autorităţi sau instituţii publice aflate sub control parlamentar sau, care potrivit legii, prezintă Parlamentului rapoarte sau alte dări de seamă privind propria activitate.
Au fost adoptate amendamentele propuse de UDMR.
Art.6.- (1¹) Reprezentanţii legali ai minorităţilor naţionale pot înfiinţa potrivit legii privind statutul minorităţilor naţionale, organe proprii de decizie şi executive, cu competenţe privind dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lo