Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimele zile pentru depunerea aplicaţiilor la programul de promovare a talentelor

Publicat in Glasul Aradului, joi 13 iunie 2013 ·

Fundaţia Pentru Comunitate în cola­borare cu MOL România anunţă ediţia 2013 al Programului Mol de Promovare a Talentelor – „Pot Ajuta?”, la care se pot înscrie tineri născuţi între anii 1995 şi 2005 inclusiv, dar şi echipe de sportivi sau ansambluri artistice de la şcoli, licee, cluburi sportive sau de expresie artistică din România, cu tineri din categoria de vârstă sus menţionată, care au obţinut rezultate foarte bune la concursuri naţionale şi internaţionale în domeniul sportiv sau artistic şi au nevoie de sprijin material pentru dezvoltarea şi conti­nuarea carierei. Până în 15 iunie se pot depune aplicaţiile la Programul MOL de promovare a talentelor “Pot ajuta?”.

Perioada de aplicare: 9 mai 2013 – 15 iunie 2013

Domeniul sponsorizării: Sport şi Artă (toate domeniile)

Volumul total al sponsorizărilor: 290.000 lei, din care 160.000 lei în domeniul sporturilor, 80.000 lei în domeniul artelor şi 50.000 lei celor peste 18 ani. Un solicitant poate obţine maxim 10.000 de lei.

Ghidul programului şi formularele de aplicare se găsesc pe site-ul www.pentrucomunitate.ro precum şi www.molromania.ro. În 2012, din Arad au obţinut finanţare Bálint Bernadett – tenis de masă, Jessica Francesca Nicole Duma – karate shotokan şi Mészár Anna-Orsolya – gimnastică aerobică.

S.A.

Fundaţia Pentru Comunitate în cola­borare cu MOL România anunţă ediţia 2013 al Programului Mol de Promovare a Talentelor – „Pot Ajuta?”, la care se pot înscrie tineri născuţi între anii 1995 şi 2005 inclusiv, dar şi echipe de sportivi sau ansambluri artistice de la şcoli, licee, cluburi sportive sau de expresie artistică din România, cu tineri din categoria de vârstă sus menţionată, care au obţinut rezultate foarte bune la concursuri naţionale şi internaţionale în domeniul sportiv sau artistic şi au nevoie de sprijin material pentru dezvoltarea şi conti­nuarea carierei. Pâ

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 12 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°