Unul dintre emulii dumnealui, glumeţul parlamentar portocaliu Paleologu, cu vreo câţiva ani în urmă, jucând probabil comedia veneraţiei absolute, tăvălite şi prin ceva miştocăreală, scăpa din gură o vorbă „celebră” la adresa providenţialului din dealul Cotrocenilor. Personajul, ştiut ca scandalagiu perpetuu, era văzut de fostul culturnic pedelist ca o venerabilă pleaşcă scoborâtă cu hârzobul din cer pe capul poporului român. A naibii vorbă! I s-a lipit destinatarului, pe... nimbul prezidenţial, ca marca de scrisoare. „Pleaşcă” în toată legea, intrată în folclorul politic dâmboviţean: Pleaşcă-n sus, Pleaşcă-n jos, Pleaşcă la Cotroceni, Pleaşcă la guvern, de facto, ca şef de executiv, Pleaşcă numeşte miniştri, Pleaşcă cere mape profesionale şi demite miniştri. Pleaşcă schimbă procurorii cu miile, cum schimbă ciorapii. Pleaşcă ciopârţeşte, cu de la sine putere, lefuri şi pensii. Pleaşcă taie şi spânzură în ţara lui Papură-Vodă. O ţine tot într-o criză. E o ciorbă politică, fie chioară, fie nesărată, fie acră de zbiară, pe care satrapul o încălzeşte şi ne-o serveşte de aproape un deceniu, de când prestează execrabil şi contraproductiv în funcţia în care l-a ales „democratic” poporul (ciuruit dintr-un fleac) închipuiţi-vă că un astfel de personaj conflictual, deviant şi-ar exersa... genialitatea de om politic la Londa, Paris, Viena sau Varşovia, ce s-ar întâmpla cu cariera dumnealui, cum ar reacţiona popoarele respective? De ce o face, de vreo zece ani la Bucureşti? Pentru că i se permit şi i se înghit toate potlogăriile şi îmbârligăturile, toate abuzurile. Pentru că vede şi simte cu cine are de-a face: cu o clasă politică nevolnică, coruptă ca şi el, cu o societate civilă castrată, şantajabilă, cu un neam de oameni tare răbdători şi îngăduitori, dispuşi mai degrabă să acorde circumstanţe atenuante impostorului şi lichelei, decât să se revolte şi să sancţioneze liche