Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UBB introduce testarea pentru admitere la toate facultăţile

Publicat in Ziua de Cluj, joi 13 iunie 2013 ·

Admiterea pentru sesiunea 2013/2014 la facultăţile din cadrul UBB Cluj-Napoca se va face în două etape: prima fiind examen scris, test grilă, eseu motivaţional, scrisoare de motivaţie sau intervium, iar a doua o ordonare a candidaţiilor în funcţie de media obţinută la exameul de bacalaureat. Senatul Universităţii a lăsat facultăţile să decidă fiecare în ce mod vor evalua candidaţii.

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop, a declarat că vor fi diverse forme de verificare a absolvenţilor de liceu, care au fost lăsate la latitudinea facultăţilor.

"Există facultăţi în care se dau teste grilă, altele la care se elaborează eseuri pe tematica specialităţii sau chiar combinatii de criterii", a declarat rectorul UBB.

Spre exemplu la Facultatea de Drept se va da un test de raţionament logic.

"Noi am avut această experienţa în 2004 când s-a scos admiterea şi pot să spun că a fost relevant pentru că, clasamentul pe care l-a generat după admitere a fost păstrat şi în timpul studiilor", a spus Sergiu Bogdan, prodecan la Facultatea de Drept.

Notele de la Bacalaureat nu vor mai fi hotărâtoare, însă vor conta premiile de la olimpiadele naţionale şi internaţionale. Rectorul UBB consideră că nu ar fi trebuit scoase niciodată examenele de admitere şi că nu va scădea interesul pretendenţilor.

Înscrierile la facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai vor începe în 15 iulie. Taxele de şcolarizare variază între 2.000 şi 3.600 de lei. Ministerul Educaţiei nu a transmis încă numărul locurilor bugetate. Anul trecut au fost 5.000 de locuri la uget şi aproape 10.000 cu taxă.

UPDATE: Conform unui comunicat de presă remsi de UBB, facultăţile din cadrul universităţii clujene au elaborat tipul de probă/probe scrisă/scrise, orală/orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor. Admiterea 2013 se va organiza în d

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 3 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 4 ore
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 2 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°