Modificarea legislaţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară şi selectarea conducătorilor pe criterii profesionale reprezintă o cerinţă a FMI, care a solicitat şi definirea mai bună a conflictului de interese, ambele obligaţii fiind trecute în scrisoarea de intenţie transmisă la Washington.
"Ne vom asigura că aranjamentele de ordin legislativ şi instituţional privind autoritatea integrată de reglementare a sectorului financiar non-bancar, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vor fi revizuite pentru a respecta cele mai bune practici internaţionale, mai ales în ceea ce priveşte calificările profesionale minime impuse membrilor Consiliului ASF şi conflictul de interese", se arată în textul scrisorii obţinute de MEDIAFAX.
Guvernul a decis recent că membrii Consiliului ASF vor fi renumiţi de Parlament până la 30 iunie, conform organigramei restrânse, luând însă în calcul un prag mai mare al experienţei profesionale obligatorii, de minimum 10 ani, această vechime fiind cerută de către preşedintele Traian Băsescu pentru executivi, dar respinsă de Senat.
Membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au fost validaţi de către Parlament la sfârşitul lunii aprilie, dar Guvernul a decis, săptămâna trecută, să restrângă numărul acestora, iar Parlamentul să se reunească din nou pentru a numi membrii Consiliului până la data de 30 iunie 2013, când se încheie actuala sesiune.
Ordonanţa stabileşte că Autoritatea de Supraveghere Financiară va fi condusă de către un Consiliu format din 11 membri (în loc de 17), din care vor face parte în continuare un preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi trei vicepreşedinţi, ca membri executivi, dar cu un număr al membrilor neexecutivi redus la jumătate, de la 12 la 6 persoane.
Guvernul a decis însă în acelaşi timp că membrii Consiliului ASF trebuie selectaţi exclusiv pe baza unei experie