Google, Facebook si Microsoft au cerut guvernului american sa le permita sa publice toate cererile de divulgare a unor informatii despre utilizatori pe care le-au primit de la autoritati.
Recent, un fost angajat al CIA a dezvaluit ca Agentia Nationala de Securitate (NSA) din Statele Unite inregistreaza telefoanele a milioane de cetateni americani, in urma unui ordin secret emis de un tribunal companiei Verizon. De asemenea, acesta a pretins ca autoritatile urmaresc si comunicatiile online ale milioane de utilizatori, printre companiile care ar fi oferit astfel de date fiind si cele trei mentionate.
Oficialii Google au declarat ca informatiile nu sunt adevarate, adaugand ca speculatiile sunt alimentate de faptul ca totul este secret, relateaza BBC News.
De altfel, guvernul american a recunoscut ca exista astfel de programe de supraveghere, grupurile pentru drepturile civile cerand sistarea acestora.
O coalitie formata din 80 de grupuri pentru drepturile civile si din companii din domeniul Internetului au lansat un site web, StopWatching.Us, si au cerut Congresului american sa deschida o investigatie in acest caz. Site-ul este sustinut si de Fundatia World Wide Web, un grup fondat de Tim Berners-Lee, inventatorul web.
David Drummond, directorul pentru probleme legale din cadrul Google, a trimis o scrisoare procurorului general al SUA, cerand permisiunea de a publica "numarul total al cererilor privind siguranta nationala". "Google nu are nimic de ascuns", a declarat Drummond.
La randul lor, oficialii Microsoft au spus ca o transparenta mai mare in acest caz ar "ajuta comunitatea sa inteleaga si sa dezbata aceste probleme importante".
Tel Ullyot, din partea Facebook, a precizat ca site-ul de socializarea vrea sa publice toate cererile primite de la autoritati si toate raspunsurile pe car