Zeci de ortodocşi din Târgu-Jiu au participat luni la slujba oficiată la Biserica Catolică din municipiu cu ocazia zilei Sfântului Anton, sfântul minunilor. Fiecare credincios, indiferent de ritul din care face parte, a venit la biserica catolică cu un buchet de crini.
O mare parte a credincioşilor prezenţi al slujbă au spus că sunt ortodocşi, dar că le plac mai mult slujbele oficiate de preoţii catolici. Ziua Sfântului Anton de la Padova a fost sărbătorită cu bucurie şi multă speranţă, pentru că la catolici există obiceiul ca în această zi fiecare crin adus la biserică „să poarte cu el” o dorinţă. „De fiecare crin adus la biserică legăm un bileţel pe care scriem o dorinţă. Fiecare crin cu dorinţa lui. Ne rugăm pentru sănătate şi fericire, fiecare ştie în ce constă fericirea sa. Sunt ortodoxă, dar de sărbătoarea crinilor merg anual la catolici”, a spus o târgujiancă. Ziua Sfântului Anton este de fiecare dată ocazia potrivită pentru ca unii târgujieni să mai facă un ban în plus. Pe strada pe care este amplasată biserica catolică, mai mulți cetățeni au adus crini de vânzare. Un leu bucata sau trei la doi lei cincizeci, strigau de zor florăresele de ocazie. „I-am cules din grădină. Scot câţiva lei în plus. Se cumpără foarte mulţi pentru că se duc la biserica catolică. Îşi pun dorinţe”, a spus o florăreasă. În municipiul Târgu-Jiu numărul catolicilor nu depăşește o sută de persoane.
Zeci de ortodocşi din Târgu-Jiu au participat luni la slujba oficiată la Biserica Catolică din municipiu cu ocazia zilei Sfântului Anton, sfântul minunilor. Fiecare credincios, indiferent de ritul din care face parte, a venit la biserica catolică cu un buchet de crini.
O mare parte a credincioşilor prezenţi al slujbă au spus că sunt ortodocşi, dar că le plac mai mult slujbele oficiate de preoţii catolici. Ziua Sfântului Anton de la Padova a fost sărbători