Un tânăr domiciliat în Vâlcea, dar cu afaceri în Gorj şi cu ţepe date prin toată ţara, pare de negăsit pentru autorităţi chiar şi acum, când o instanţă a Tribunalului judeţean l-a condamnat la închisoare cu executare. Individul a fost judecat pentru evaziune fiscală, iar pedeapsa primită este apă de ploaie în comparaţie cu o alta la care a fost condamnat anterior şi pe care, de asemenea, nu a executat-o.
Constantin Viorel Dunoiu a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Gorj la patru ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. Exact cu un an de zile în urmă procurorii gorjeni cereau arestarea în lipsă a acestuia şi obţineau de la instanţă mandatul solicitat, acuzându-l pe Dunoiu că a păgubit statul cu aproape 1,3 milioane lei. Prin firma sa a rulat mărfuri şi nu a plătit impozitele şi taxele aferente, acum el fiind printre puţinii afacerişti judecaţi şi condamnaţi cu executare la o pedeapsă privativă de libertate.
„Obligă inculpatul Dunoiu Constantin Viorel la plata către Statul Român – A.N.A.F. Bucureşti – D.G.F.P. Gorj - a sumei de 1.305.712 lei reprezentând despăgubiri civile cu penalităţile şi dobânzile aferente până la achitarea integrală a debitului. Respinge cererea părţii civile privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului. Constată că în prezenta cauză prin încheierea nr. 40/12.06.2012 a Tribunalului Gorj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Dunoiu Constantin Viorel pe o durată de 30 de zile, măsură preventivă ce nu a fost pusă în executare până în prezent, subzistând în continuare”, au menţionat magistraţii în hotărârea lor.
Profil de infractor căutat de Interpol
Constantin Viorel Dunoiu a împlinit chiar ieri 28 de ani şi i-a sărbătorit oriunde s-ar afla în lumea aceasta, numai acasă lângă cei dragi nu. El este dat în urmărire internaţională, fiind în atenţia Interpol, caracteriz