Premierul turc incearca un numar de echilibristica politica prefacandu-se ca nu vede ce forte se afla in spatele sloganurilor scandate de manifestantii antiguvernamentali.
Turcii nu mai vor sa salveze doar centrul cultural Ataturk (miza nu mai este actuala), asa cum nu sunt nici convinsi ca Guvernul turc este unul fascist sau islamist. Totusi, in buna traditie democratica protestatari au scandat "Erdogan Dictatorul", "demisia Guvernului", "Nu Fascismului" și lozinci împotriva interzicerii alcoolului sau contra islamizarii societatii prin educatie.
De fapt, ca si in cazul evenimentelor de la Bucuresti din iarna anului trecut, nemulțumirea față de guvernul Erdogan pe care o manifesta cetatenii turci este acumulata intr-o perioadă lungă de timp. A fost nevoie doar de o scanteie ca cea a autorizarii demolarii centrului cultural Ataturk din parcul Gezik, pentru ca poporul sa se rascoale manios importiva regimului conservator al premierului turc. Din punct de vedere simbolistic, un prilej de rascoala mai bun nici ca se putea, Ataturk fiind parintele republicii seculare. (La Bucuresti, picatura care a facut sa se reverse paharul a fost data de “atentatul” verbal al lui Basescu asupra lui Raed Arafat).
In ecuatia evenimentiala din Turcia ultimelor saptamani o mare necunoscuta pare s-o reprezinte armata, care in ultimii 100 de ani a jucat un rol important în facerea guvernelor republicii seculare fondate de Ataturk.
Amintim ca în secolul al XX-lea armata a comis trei lovituri de stat ca răspuns la instabilitatea politică și încercările socialiștilor si naționaliștilor radicali sa indrepte tara pe calea socialismului. Aceeasi armata a împiedicat venirea la putere a islamiștilor radicali.
Acum, armata are de platit lui Erdogan niste polite mai vechi, acesta fiind responsabil pentru initierea urmăririlor penale pe scară largă împotriva ofiter
