O familie aflată în vacanţă a realizat o fotografie pe care nu o vor arăta niciodată copiilor lor, în special fiului lor cel mic, informează stirileprotv.ro.
Cei doi părinţi şi-au dat seama cât de iresponsabili au fost abia în momentul în care au început să aşeze fotografiile în albumul de familie.
În timp ce se aflau în vacanţă, cei doi soţi s-au oprit pe un pod pentru a se fotografia alături de cei doi băieţi ai lor. În ciuda faptului că podul se afla la o înălţime considerabilă deasupra mării, iar grinzile acestuia nu erau foarte înalte, tatăl copiilor s-a aşezat foarte aproape de margine. Părinţii nu au realizat că mezinul, aflat într-un port-bebe pe spatele bărbatului, atârna fix deasupra apei.
"N-o să-i arătăm niciodată poza asta copilului", au precizat aceştia pentru sursa citată.
(Maria Neagu)