Preşedinte FRF a avut un discurs virulent şi a lăsat de înţeles că maghiarii din România îşi folosesc influenţa politică pentru ca partida România – Ungaria (6 septembrie) să se joace cu porţile închise.
De obicei un tip calm şi diplomat, Mircea Sandu a avut discurs dur, atunci când a fost întrebat despre un subiect delicat privind demersurile făcute de UDMR. Despre ce e vorba? „Adevărul“ a scris, azi, că reprezentanţii acestui partid au reclamat la FIFA anumite manifestări rasiste, care ar fi avut loc cu ocazia amicalului România – Trinidad Tobago, disputat la 4 iunie, la „Arena Naţională“
Ungurii ar dori ca forul mondial să dicteze o suspendare împotriva României, astfel încât următorul meci oficial al tricolorilor pe teren propriu, cel cu Ungaria, să se joace fără spectatori.
E sancţiunea pe care au primit-o ungurii, înaintea meciului tur cu naţionala pregătită de Victor Piţurcă. Maghiarii au fost pedepsiţi de FIFA din cauza manifestărilor rasiste ale fanilor în timpul amicalului Ungaria – Israel, la 15 august.
Ce a spus Sandu?
„Nu ştiu de un astfel de demers, dar e vorba, din punctul meu de vedere, de un exces al reprezentanţilor UDMR. Se încearcă obţinerea unei sancţiuni împotriva fotbalului românesc, ceea ce nu cred că e corect. Nu e corect pentru că ei trăiesc pe acest teritoriu, aici au făcut afacerile, aici au tăiat pădurile şi mănâncă mâncare românească. Cred că ar trebui să fie mai atenţi cu ceea ce fac. E un risc pe care şi-l asumă. Dacă fac acest lucru, FIFA va deschide o nouă anchetă, pentru că e a doua oară. Nu ne ajunge că suntem cum suntem la ora actuală, mai intervine şi politicul acum. E vorba numai de politic. Asta e. Sută la sută miza e meciul direct cu Ungaria“, a declarat Mircea Sandu pentru Mediafax.