Scris de Călin Corpaş - Orădenii au tramvaie şi autobuze noi, dar şi preţuri destul de piperate, raportat inclusiv la nivelul de trai.
Orădenii ce călătoresc cu mijloacele de transport în comun au putut lua contact deja cu noile tarife practicate de OTL. În ciuda unor reacţii ale Opoziţiei, Consiliul Local aprobase încă de la finalul lunii aprilie propunerea pentru scumpirea biletelor şi abonamentelor la transportul în comun. Majorările variază de la 17%, în cazul abonamentului lunar, la 50%, procentul cu care s-a scumpit biletul. Astfel, din 1 iunie, abonamentul nu mai este 60, ci 70 de lei, iar biletul a ajuns acum la 3 lei, după ce fusese 2 lei. Pentru două călătorii se achită acum 5, în loc de 4 lei. Motivaţia directorului Csuzi Istvan se leagă de creşterea preţului la carburanţi, dar şi la energia electrică.
Plecând de la această realitate, Jurnal bihorean a avut iniţiativa unui studiu comparat între oferta societăţii de transport orădene şi oferta regiilor similare, din Arad, Timişoara, Cluj şi Bucureşti. Comparând cifrele făcute publice de aceste societăţi de transport, s-a putut observa cum, între cele cinci oraşe, la Oradea este cel mai scump bilet. La polul opus se află Bucureştiul şi Aradul. Nu şi cel mai scump abonament, însă, dată fiind politica din ultimii ani a OTL: abonament unic, pe toate liniile, în urma desfiinţării abonamentului pentru o singură linie. Din acest motiv, însă, societatea orădeană de transport are şi una dintre cele mai puţin diversificate oferte.
O comparaţie a preţurilor cu cele practicate la Arad, Cluj, Timişoara şi Bucureşti scoate la iveală abordări diferite faţă de călători. De la 1 iunie, preţul unui bilet OTL s-a scumpit cu 50%, de la 2 lei la 3 lei, iar cel cumpărat de la şoferi cu 33%, de la 3 lei la 4 lei. De asemenea, preţul unui bilet cu două călătorii a fost majorat cu 25%, de la 4 lei la 5 lei. Şi abona