Ce aţi face dacă aţi locui la bloc şi, într-o bună dimineaţă, cineva, un vecin, v-ar suna şi, cu o voce precipitată (nici n-aţi avea timp să-l întrebaţi de unde are numărul de telefon) v-ar anunţa că administratoarea a fugit cu banii de întreţinere pe şase luni?
Probabil că, în primele clipe, totul vi s-ar părea o glumă. Chestiunile astea se întîmplau pe vremuri, imediat după Revoluţie, cînd unii, ispitiţi de mirajul străinătăţii şi avînd atîţia bani pe mînă – mai mult decît ar fi visat să aibă vreodată –, călcau strîmb, îi luau şi dispăreau, însetaţi după o viaţă ca în filme.
Ei bine – nu, v-ar asigura vecinul –, este „pe bune“, administratoarea a fugit, iar RADET-ul şi Apa Nova, plus REBU – toţi ameninţă să sisteze orice serviciu, pe motiv de neplată. Drept pentru care v-ar invoca vecinul, fără drept de apel, la şedinţa de bloc.
DE ACELASI AUTOR Cartea - la aniversară Cine şi ce ne mai învaţă? Lecturi din subterană Cine ne reînvaţă viitorul? Şi aşa, pentru prima oară în viaţă, ajungeţi încolonat, într-o sîmbătă dimineaţa, într-un prelung şir de vecini (veniţi de la trei „scări“, plus de la blocul „din spate“), toţi cu feţe îngrijorate, unii revoltaţi, alţii resemnaţi, mergînd spre şcoala unde se va ţine şedinţa. Ajungeţi să vă daţi bineţe cu oameni pe care nu-i cunoaşteţi, dar cu care aveţi acum numitorul comun al ţepei. Intraţi, la grămadă, într-o sală de clasă, unde vă aşezaţi, cuminte, într-o bancă.
Pînă să înceapă şedinţa, aflaţi ierarhia vieţii unui bloc. Căci nu există doar un administrator, care colectează întreţinerile lunar, există un cenzor, un casier, apoi un preşedinte de bloc – mai-marele minipreşedinţilor, adică preşedinţii de scară –, cu toţii avînd în mînă frîiele bunului mers al blocului.
„Vă spun eu, preş’-ul a fost mînă în mînă cu administratoarea“ – vă spune, confidenţial, o băbuţă, pe care o încuviinţează, în