Întrebarea “la ce ne trebuie” cuprinde singura filozofie politică a ultimelor decenii. Pe de o parte, e poezia unei clase de mijloc româneşti care se consideră furată de stat. De cealaltă parte, e balada tranziţiei româneşti, aia în care se povesteşte cum, oricît am privatiza şi liberaliza tot nu sîntem destul de capitalişti.
Închiderea televiziunii publice din Grecia vine cu argumente auzite şi pe aici:
Government spokesman Simos Kedikoglou – a former state TV journalist – described ERT as a “haven of waste”. He said its employees would be compensated.
Kedikoglou said in a televised statement aired on the state broadcaster: “At a time when the Greek people are enduring sacrifices, there is no room for delay, hesitation or tolerance for sacred cows.
“ERT is a typical example of unique lack of transparency and incredible waste. And that ends today,” Kedikoglou said. “It costs three to seven times as much as other TV stations and four to six times the personnel – for a very small viewership, about half that of an average private station.”
ERT has long been seen as a bastion of quality programming in a media landscape dominated by commercial stations. But it was also used by successive governments to provide safe jobs for political favourites, and, while nominally independent, devoted considerable time and effort to showcasing administration policies. (sursa)
Ştiu toate (aproape) păcatele televiziunii publice din România. Şi vă îndemn totuşi să nu o vedeţi ca pe o povară. Acolo e o speranţă că se poate regla o linie de producţie de ştiri şi materiale utile pentru toată lumea. Nu credeţi în poveştile cu privatizări sau închideri forţate, vă rog eu, gîndiţi de două ori. Presa privată nu mai “produce” decît foarte puţin. TVR e în clară gaură neagră de idei. Dar ei îşi mai permit să se şi trezească…
Cumva din aceeaşi serie e şi propun
