Parcul de la Viva va reorganizat, cu zone legate între ele prin alei, lucrarea fiind proiectată astfel încât spaţiul să poată fi caracterizat prin unitate estetică, compoziţională şi funcţională.
Ieri au demarat lucrările de reabilitare a Parcului Mazepa, situat între intersecţiile bulevardului Marii Uniri cu bulevardul George Coşbuc şi strada General Alexandru Cernat.
Parcul va reorganizat, cu zone legate între ele prin alei, lucrarea fiind proiectată astfel încât spaţiul să poată fi caracterizat prin unitate estetică, compoziţională şi funcţională.
După reabilitare, parcul va avea locuri de joacă pentru copii, zone distincte pentru sport, skate şi fitness, canisită, spaţii de promenadă, dar şi un amfiteatru semicircular pentru spectacole şi alte întruniri publice.
Întregul ansamblu va fi înfrumuseţat şi prin prezenţa unei fântâni decorative.
Termenul pentru finalizarea lucrărilor este jumătatea lunii octombrie a acestui an, iar costul acestora este de 1,6 milioane de lei.