La 23 de ani de la Mineriada din iunie 1990, la kilometrul 0 din Piaţa Universităţii, unde în urmă cu peste două decenii se protesta împotriva regimului Ion Iliescu, nu au venit în acest an decât 25-30 de persoane. Majoritatea, membri ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989, care a organizat o scurtă ceremonie de comemorare a celor care au murit sau au fost răniţi în timpul evenimentelor respective.
Se cântă „Imnul Golanilor”, se depun flori şi se aprind lumânări la crucea ridicată în memoria lui Cristian Paţurcă. Cu un mănunchi de lumânări în mână, un bătrân mă îndeamnă să mă apropii. „Am nişte aminitiri care mă blochează şi n-aş vrea să vorbesc”, spune el în timp ce se pierde printre ceilalţi.
Când Nicolae Constantinescu, fost medic chirurg la Spitalul Colţea, soseşte, o voce din grup îmi explică: „Dumnealui a salvat viaţa sutelor de răniţi bătuţi de mineri”.
Ceremonia e nu durează mult, iar la final se ţine un moment de reculegere pentru cei morţi în iunie 1990, dar şi a fostului deţinut politic Dumitru Iuga.
Foto: Mediafax (Răvan Chiriţă)
„Vin aici absolut în fiecare an pentru că aceste zile negre – 21 decembrie şi 13-15 iunie – fac parte din istoria mea şi nu o pot şterge cu buretele”, a povestit pentru gândulEdmond Puşcaşu.
„În ’90 eram aici, cu corturile. Am făcut greva foamei 9 zile pentru a susţine aplicarea punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Am fost măcelăriţi de minerii aduşi de tovarăşul Iliescu <
