Preţul gigacaloriei ar putea exploda în perioada următoare. Asta în condiţiile în care ANRE şi consilierii locali din Suceava vor accepta cererea de majorare a preţului la gigacalorie aşa cum a fost formulată de conducerea Termica. Cel puţin aşa a susţinut primarul Ion Lungu, în cadrul conferinţei săptămânale de ieri, când a precizat că şefii societăţii de termoficare din Suceava au depus o solicitare prin care se doreşte majorarea preţului de producţie a gigacaloriei de la 386,88 de lei la 511,02 de lei, inclusiv TVA, pentru abonaţii casnici şi de la 463 de lei la 587,74 de lei, inclusiv TVA, pentru abonaţii non-casnici, invocând liberalizarea preţului la gazele naturale.
Contactat telefonic, Ovidiu Dumitrescu, directorul SC Termica SA Suceava, spune că nu a înaintat o astfel de solicitare.
„Este un răspuns pe care noi l-am dat la ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice) la cererea lor privind un calcul estimativ asupra costurilor de producţie la noile preţuri ale gazului metan, calcule care sunt cerute din toată ţara şi la care se face o medie. Asta nu înseamnă că aceste preţuri vor fi şi aprobate de ANRE (Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei). Oricum, noi nu am trimis nici o cerere de majorare a preţului gigacaloriei”, a arătat Ovidiu Dumitrescu.
Dacă preţurile prezentate de primarul Ion Lungu vor fi aprobate, coroborat cu preţul de referinţă din municipiul Suceava al gigacaloriei, de 185 de lei, administraţia locală ar trebui să acopere o diferenţă de 326 de lei/gigacalorie pentru populaţie. Această creştere ar urma să fie în vigoare pentru perioada mai – decembrie 2013, mai exact până când se preconizează că va intra în funcţiune noua centrală termică.
Preţul gigacalorie la poarta Termica, o altă nebuloasă
O altă contradicţie între primarul Ion L