Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grup de lucru pentru cazarea medicilor tulceni

Publicat in Obiectiv Tulcea, joi 13 iunie 2013 ·

* Marți, de la ora 10.00, la sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea se vor întruni factorii de decizie pentru a stabili cea mai bună soluție pentru rezolvarea situației locative a medicilor stabiliți în municipiu

Propunerea a venit din partea președintelui Consiliului Județean, Horia Todorescu, după ce problema a fost ridicată de consilierul județean Aurora Oprea (PNL), la finalul ședinței extraordinare ce a avut loc ieri, de la ora 11.00, la sala Mihail Kogălniceanu din Tulcea.

Mai exact, Aurora Oprea a atras atenția plenului că trebuie găsită cât mai urgent o soluție optimă pentru cadrele medicale din Tulcea. Consilierul județean a făcut referire, în acest sens, la cele două posibile soluții apărute până acum: Casa Albastră și imobilul de pe strada I.L. Caragiale. Prima nu este o soluție optimă, iar cea de-a doua necesită timp și bani, astfel că nu s-ar rezolva problema la timp.

Astfel, Horia Teodorescu a convocat pentru marți o ședință a unui grup de lucru creat pentru găsirea unei soluții pentru cazarea medicilor. Din grupul de lucru vor face parte cei din conducerea CJ Tulcea, dar și câte un consilier din fiecare formațiune politică reprezentată în legislativul județean. La discuții va fi invitat și primarului municipiului, Constantin Hogea.

1,7 miloane de lei pentru locuinţe de serviciu

Consiliul Județean intenționează să realizeze șase locuințe de serviciu pentru medicii care lucrează în spital. Este vorba despre o investiție de 1,7 milioane de lei care va fi gata în 12 luni de la începerea lucrărilor.

Mai exact, autoritățile județene vor să investească într-o clădire de pe strada I.L. Caragiale: soluţia este ca parterul să fie destinat Serviciului de Medicină Legală, la etaj să fie cele şase apartamente de serviciu (unităţi locative cu două camere, unde vor locui medicii care lucrează în Spitalul Judeţean de Urgenţă Tul

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cascadorul Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

Adevarul acum 15 minute
Potrivit presei italiene, sportivu Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Austriacul ar fi pierdut controlul parapantei sale.

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum o ora
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°