Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pilotul brașovean Cristian Stoicanea Cismaş, sub semnul cifrei trei

Publicat in News Brasov, joi 13 iunie 2013 ·

Cristian Stoicanea Cismaş reuşeşte etapă de etapă să urce pe podium.

Deşi a debutat în acest sezon în Campionatul Naţional de Viteză Dunlop, tânărul pilot nu are nicio reticenţă pe traseele de concurs.

Susţinut de prieteni, remarcat şi ajutat de cei interesaţi din jurul său în măsura posibilităţilor, pilotul braşovean a reuşit să se prezinte la toate cele trei etape de până acum.

Cristian Stoicanea Cismaş acumulează la fiecare competiţie experienţă iar singurele sale regrete sunt că nu reuşeşte rezultate mai bune decât locul 3 - 3 etape, 3 competiţii, 3 podiumuri locul 3 pentru Cristian Stoicanea Cismaş în competiţiile de viteză.

Chiar şi aşa tânărul braşovean a descoperit atunci când nici nu se aştepta ca are nişte prieteni cu adevărat deosebiţi, cu suflet mare, cărora le rămâne veşnic îndatorat şi cărora nu crede că le va putea mulţumi vreodată pe măsură pentru ajutorul dat.

După etapa de la Rânca unde a avut o abordare excesiv de prudentă generată de anumite probleme tehnice, Cristian s-a prezentat optimist la cursa de la Teliu. Vremea nefavorabilă i-a oferit pilotului braşovean o experienţă nouă şi importantă iar atunci când se aştepta cel mai puţin a fost ajutat de doi concurenţi.

“După cursa bună de la Rânca, alergată mulţumită prietenilor de nadejde, a urmat o perioada de revizie a maşinii de competiţie, ocazie cu care am bifat o noua reuşită : parteneriatul tehnic cu firma Eptec Engineering, prin bunăvoinţa căreia am beneficiat de o serie de piese noi. Astfel încât am putut pregăti cum trebuie maşina pentru etapa a treia a CNVC 2013, cea de la Teliu. Fiind o etapă « de casă », am reuşit să încropesc un buget satisfăcător şi m-am prezentat plin de optimism la startul acesteia. O nouă etapă, o nouă experienţă acumulată. De această dată vremea a fost cea care mi-a oferit o lecţie destul de importantă, orice mic detaliu contează

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°