Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arădenii au avut parte de un dineu exclusivist cu vânat din Africa de Sud

Publicat in Glasul Aradului, joi 13 iunie 2013 ·

Vânătorii din județul Arad au avut parte de un eveniment inedit. Aceștia au participat la Dineul Vânătoresc într-o atmosferă africană, eveniment organizat, în premieră, de către Galleria Arad. Astfel, cei de la Galleria Arad au făcut în așa fel, încât nu doar mâncarea să fie cu specific african, ci și atmosfera. Localul din interiorul mall-ului în care a avut loc evenimentul a fost decorat cu motive din Africa, iar pe parcursul întregii seri a răsunat muzica specifică continentului. Primul fel de mâncare servit invitațiilor a constat din patru specialități. Este vorba despre kebab din carne de crocodil cu frunze de spanac, orez, ceapă, verde, mărar și usturoi, dressing din iaurt cu ceapă roșie; carne de cangur cu legume pregătite la cuptor, legume prăjite și sos de brânză cu parmezan cu verdețuri; carne de zebră marinată în ulei de măsline, cimbru și vin roșu, pregătită la grătar, cartofi și corcovi la cuptor, sos de piper verde cu boabe de muștar și carne de struț pregătită la cuptor cu alune, migdale și arahide, dressing de vin alb, piureu de mazăre cu avocado și sos de drânză gorgonzola. Felul doi a constat din tocană de mistreț și cerb, cu mămăliguță și cartofi la cuptor. Între aceste feluri de mâncare, vânătorii au putut degusta vinul prezentat de către un somelier. La final, oaspeții au fost serviți cu un tort inedit, în care s-au regăsit făcute din marțipan un leu, o girafă și un crocodil. Mâncarea a fost pregătită de echipa renumitului bucătar Radu Zărnescu. Printre vânătorii județului Arad s-a aflat și Badea Ion, adică primarul Micurescu din Bata. Evenimentul a fost moderat de către Madiana Mican, PR Galleria Arad.

Claudia Untaru Crețu

Vânătorii din județul Arad au avut parte de un eveniment inedit. Aceștia au participat la Dineul Vânătoresc într-o atmosferă africană, eveniment organizat, în premieră, de către Galleria Arad. Astfel, cei de la

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum 32 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 3 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 46 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 5 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum 2 ore
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

A fost prins bărbatul care a dat alarma falsă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Ce amendă a primit

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii prahoveni l-au identificat pe autorul alarmei false cu bombă în urma căreia, joi, a fost evacuat Palatul de Justiţie din Ploieşti. Este vorba despre un bărbat din judeţul Ilfov. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie P

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°