Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comemorarea deportărilor din 1941 s-a desfăşurat cu proteste în adresa guvernării

Publicat in Adevarul, joi 13 iunie 2013 ·

Astăzi, în scuarul Gării Feroviare din Capitală, foşti exilaţi din Basarabia s-au adunat pentru a comemora deportările în Siberia şi Kazahstan pe 12-13 iunie 1941. Manifestaţia nu a fost lipsită de replici lansate de deportaţi nemulţumiţi celor de la guvernare.

La eveniment au participat mai mulţi reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului.

„Este o parte din istoria noastră pe care nu trebuie să o uităm. Urmează să mai discutăm cu preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi, să împrospătăm memoria şi să ducem la îndeplinire mai multe acţiuni începute, inclusiv ceea ce ţine de finalizarea construcţiei Muzeului Deportaţilor”, a declarat Vlad Filat.

Liberalii reformatori au fost întâmpinaţi de mulţime cu proteste şi fluierături, iar liberal-democratul Vlad Filat a fost învinuit că ar fi „om al Moscovei”.

Preşedintele Asociaţiei Deportaţilor şi Foştilor Deţinuţi Politici, Valentina Sturza, a încercat să calmeze spiritele accentuând că scopul evenimentului de astăzi este rememorarea tragicelor evenimente şi nu cearta din motive politice.

Primarul Dorin Chirtoacă a mulţumit pentru atitudine, sinceritate şi verticalitate şi a spus că vor fi depuse toate aforturile ca monumentul „Trenul durerii” să fie inaugurat pe 6 iulie, atunci când se comemorează al doilea val de deportări din 1949. „Eu mi-am dat cuvântul în faţa dumneavoastră şi încerc să mi-l ţin. Lucrările în mare parte sunt în toi. Sper să nu apară piedici la frontieră, când monumentul va fi adus”, s-a adresat Chirtoacă mulţimii.

Totodată, în Parlament a fost propus un minut de reculegere în memoria deportaţilor, gest ignorat de deputaţii comunişti. Aceştia au refuzat să se ridice în picioare iar subiectul a stârnit discuţii care au durat timp de o oră.

Peste 22.000 de basarabeni au fost duşi în Siberia sau Kazahstan pe12-13 iunie 1941, iar alţi peste 35.000 – pe 5-6 iul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 8 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 7 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 11 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 7 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 4 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 7 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 10 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 13 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 8 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Prognoza meteo pentru Constanța vineri, 18 aprilie

Ziua Constanta acum 8 ore
Vineri, 18 aprilie 2025, vremea în Constanța va fi însorită, cu o temperatură de aproximativ 12°C. Prognoza indică șanse scăzute de precipitații, de doar 10%, iar umiditatea va fi destul de ridicată, la 83%. Vântul va sufla moderat, cu o viteză de a

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°