- argument -
Inflaţia de vorbe, de pseudoinformaţii, de pseudodezbateri şi de pseudoargumentaţii pare a fi una dintre caracteristicile vremii în care trăim. Dacă românii sînt mai trăncănitori de felul lor – din pricina, poate, a spiritului latin –, caracteristica aceasta a cunoscut, în ultima vreme, unele transformări. Pe vremea lui Ceauşescu, lumea trăncănea la cozi, în vizite sau la telefonul fix (cine avea). Discursul public era aberant. Se foloseau limbajul de lemn şi cuvintele mari, în scopul preamăririi „iubitului conducător“ şi a partidului comunist, o cale prin care, într-un fel, se manifesta şi atunci un oarecare exces oratoric.
DE ACELASI AUTOR Povestea pompei Invazia românească Bilbao şi alte neplăceri Strada mare şi fundăturile Imediat după Revoluţie, urechilor noastre le-a fost dat să audă lucruri cu totul noi. Unele discursuri publice începeau să pară logice şi de bun-simţ. Altele erau, în schimb, excesive sau incoerente. Dezbaterile erau întotdeauna aprinse şi semănau mai degrabă a ceartă. În particular, şuetele şi bîrfele pline de farmec, din vremea comunismului, au fost înlocuite, pentru o perioadă, de certurile pe teme politice, chiar şi în familie. La ceva vreme după această răbufnire firească, rezultată din ruperea zăgazurilor de toate felurile, părea că lucrurile se vor aşeza într-o matcă mai liniştită. N-a fost însă să fie aşa, pentru că acum, iată, ne aflăm în plină epocă a vorbirii fără rost, în plin haos al trăncănelii inutile sau iresponsabile. Astăzi, se poate spune orice nu doar în particular, ci şi în public. Şi pare că nimic din ceea ce s-ar putea spune nu rămîne nespus. Ba mai mult, se spune şi absolut tot ceea ce e de nespus. Cei care fac şi tac sînt în postura de perdanţi. Vorba înlocuieşte fapta. Vorbitorii sînt la putere. Şi nu-i interesează dacă-i mai ascultă cineva, important e ca ei să se exprime. Vorbesc în paral
