Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Ștrandul de la Schit se redeschide în acestă săptămână. Au fost scoase la licitație filigoriile și barul din incinta zonei de agrement

Publicat in Alba24, joi 13 iunie 2013 ·

Albaiulienii dornici de o „bălăceală” la ștrandul municipal de la Schit o vor putea face peste câteva zile. Potrivit reprezentanților primăriei, în cazul în care condițiile meteorologice vor permite, bazinul se va deschide sâmbătă, 15 iunie. Aceștia au mai precizat că ștrandul nu a avut parte de lucrări de modernizare.

Odată cu venirea verii și a vacanței, primăria Alba Iulia se pregătește să deschidă Ștrandul Municipal. Deşi, la finalul anului 2011, administraţia locală a aprobatdocumentaţia tehnico-economică pentru modernizarea acestei zone de agrement până acum nu s-a reușit demararea lucrărilor.

În proiect aprobat în urmă cu doi ani, se prevedea amenajarea, în locul bazinului actual, a unei piscine publice, cu un design inspirat din natură care sugerează reprezentarea unui lac cu o insulă. În aceeaşi zonă ar fi fost amplasat un bazin mare de înot, unul de relaxare echipat cu instalaţii pentru masaj, bazin de agrement cu tobogane şi curent de apă, precum şi un bazin mic şi unul de înot pentru copii. Valoarea investiției s-ar fi ridicat la suma de 4.109.418,00 euro.

Reprezentanții Primăriei spun că în momentul de față, bugetul local nu permite o investiție în acest sens. „Noi am asigurat condițiile pentru sezonul acesta” spun reprezentanții primăriei. Nici prețul biletului de intrare nu s-a modificat față de anul trecut și a rămas 1,5 lei pentru studenți și elevi și 3 lei preț întreg.

Odată cu redeschiderea ștrandulului, Primăria a scos la licitație și barul din incintă și cele trei filigorii amplasate în zonă. Suprafețele sunt de 5 mp pentru filigorie și 36 mp pentru bar. Prețul de pornire a licitației este de 10,46 lei mp pe lună iar durata contractului este pe până la data de 15 septembrie 2013.

Prima licitație a avut loc în data de 10 iunie, iar pentru că niciun ofertant nu și-a manifestat interesul aceasta se va relua în data de 1

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 38 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum o ora
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°