*Şefii vor să cheme mai mulţi jucători la renegocierea salariilor, însă fotbaliştii au vorbit între ei şi nu vor accepta ajustarea înţelegerilor
Ionuţ Negoiţă a anunţat şi oficial că va discuta cu unii dintre jucători pentru a renegocia contractele acestora. “Vor câştiga mai mult”, a fost promisiunea acţionarului, însă profitul elevilor lui Gigi Mulţescu va fi condiţionat de performanţele echipei. Vor fi premiate primele două locuri şi Cupa României. Chiar şi aşa, jucătorii nu sunt foarte încântaţi de iniţiativa conducerii, iar mulţi dintre ei s-au consultat şi nu vor să accepte propunerea şefilor. Cei vizaţi pentru aceste discuţii par a fi jucătorii cu salariul mai mare de 5.000 de euro, în acest moment, în situaţia asta în “Ştefan cel Mare” fiind foarte puţini fotbalişti.
Este vorba de Marius Alexe, cel care anunţat că nu vrea să mai stea la Dinamo, veteranul Dănciulescu, Cătălin Munteanu, “Cap de Zmeu” fiind dispus să îşi diminueze înţelegerea în schimbul unei prelungiri de contract, Andrei Cristea, Dragoş Grigore, Alex Curtean şi Srdjan Luchin, ultimul fiind cel mai bine plătit dinamovist. Şefii aşteaptă reunirea (17 iunie) iar apoi vor începe renegocierile, până acum fiind consultaţi doar impresarii unora dintre fotbaliştii în cauză.
Salariile peste 5000 de euro:
Luchin: 12.000 euro
Curtean: 10.000 euro
C. Munteanu: 7.000 euro
Dănciulescu: 7.000 euro
An. Cristea: 7.000 euro
Alexe: 6.500 euro
D. Grigore: 6.500 euro
*Şefii vor să cheme mai mulţi jucători la renegocierea salariilor, însă fotbaliştii au vorbit între ei şi nu vor accepta ajustarea înţelegerilor
Ionuţ Negoiţă a anunţat şi oficial că va discuta cu unii dintre jucători pentru a renegocia contractele acestora. “Vor câştiga mai mult”, a fost pro