L-am întîlnit săptămîna trecută la o conferinţă despre dezvoltarea capitalului uman, organizată la Banca Naţională de către GRASP – Global Romanian Society of Young Professionals, o organizaţie nonguvernamentală înfiinţată în 2008 de un grup de tineri români care lucrează sau studiază în străinătate. Radu Tătucu este preşedintele acestei organizaţii care îşi asumă, programatic, un vis: „Our dream is to build a fair and competitive Romania by 2020.“ A studiat la Harvard, la John F. Kennedy School of Government, iar acum urmează un program de master la London School of Economics. A lucrat la Banca Mondială, într-un program special adresat tinerilor manageri. În spatele acestei traiectorii academice impresionante, se află un om firesc, cu un aer destins şi simpatic, care vorbeşte limpede şi decis: inspiră încredere şi normalitate.
Am citit un interviu al dumneavoastră de acum cîţiva ani, al cărui titlu avea un „ce“ senzaţional: „Românul care, la numai 24 de ani, lucrează la Banca Mondială.“ Cum trăiţi faptul că sînteţi prezentat ca o excepţie, ca un fel de „caz special“?
Sigur, e măgulitor că am apărut cu un asemenea titlu. Am muncit mult ca să ajung pînă acolo. Dar experienţa mea şi a altor tineri care au trăit experienţe similare arată că este un lucru normal: dacă ai studiat foarte mult, dacă ai făcut practică, poţi obţine un loc la Banca Mondială sau într-o mare corporaţie unde ceea ce faci poate avea un mare impact. Am lucrat într-un program special al Băncii Mondiale – sînt vreo 15.000 de candidaţi în fiecare an, pentru vreo 80 de locuri. Probabil că acest gen de prezentare în presă, în care se pune accentul pe „excepţional“, ne duce la ideea că excepţia confirmă regula: România n-a dus niciodată lipsă de vîrfuri. Aceste „insule de excelenţă“ au existat întotdeauna – am avut şi olimpici excepţionali, şi sportivi foarte buni... Dar unde cred că e m