Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strângere de semnături în Campania Aducem Basarabia Acasă

Publicat in Obiectiv Tulcea, joi 13 iunie 2013 ·

Platforma Civică Acţiunea 2012 desfăşoară, la nivel naţional, acţiunea de strângere de semnături Aducem Basarabia Acasă, pentru sprijinirea unei iniţiative legislative care să facă din Republica Moldova o prioritate a statului român.

Este nevoie de cel puţin 100.000 de semnături, de la cetăţeni cu drept de vot, pentru o lege care să favorizeze:

- crearea unei instituţii în subordinea primului ministru cu rol de coordonare a strategiilor pentru cel de-al doilea stat românesc;

- simplificarea procedurilor de obţinere de către românii de peste Prut a vizelor de intrare în România;

- integrarea basarabenilor în viaţa socio-culturală din România.

Până în data de 2 iunie, la nivel naţional s-au strâns 43.005 semnături.

Tulcea s-a alăturat celorlalte judeţe ale ţării în promovarea campaniei Aducem Basarabia Acasă, prin formarea unei echipe de 15 voluntari, care au reuşit de adune, în decurs de o săptămână, 150 de semnături.

„Tulcenii sunt chemaţi să se implice în număr cât mai mare în această campanie de interes naţional. Până în data de 30 Iunie când se va încheia campania Aducem Basarabia Acasă, tulcenii au şansa de a muta efectiv cu mâna graniţa ţării, semnând.

Voluntarii îi vor lua în evidenţă pe toţi tulcenii care doresc să susţină campania Aducem Basarabia Acasă la cortul instalat pe faleză, lângă restaurant Republica, în fiecare zi, între orele 16:00 si 20:00. De asemenea, tulcenii sunt rugaţi să acorde timp voluntarilor care îi vor aborda pe stradă şi care pot fi identificaţi după tricoul şi ecusonul specifice”, spune Cristache Alexandru, coordonator pe Tulcea al campaniei Aducem Basarabia Acasă.

Platforma Civică Acţiunea 2012 desfăşoară, la nivel naţional, acţiunea de strângere de semnături Aducem Basarabia Acasă, pentru sprijinirea unei iniţiative legislative care să facă din Republica Moldova o prioritate a statul

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 46 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 49 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 3 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°