Trei militante europene ale grupului Femen au fost condamnate miercuri, în Tunisia, la patru luni de închisoare pentru o acţiune topless, o decizie care aduce atingere libertăţii de exprimare în această ţară condusă de către islamişti, potrivit susţinătorilor lor, relatează AFP.
Cele trei militante, două de naţionalite franceză şi una germană, închise începând din 29 mai, vor ispăşi o pedeapsă de "patru luni şi o zi de închisoare pentru atingeri aduse bunelor moravuri şi pudorii", a declarat pentru AFP unul dintre avocaţii lor, Souhaib Bahri, precizând că apărarea va face apel.
Judecătorul a refuzat totodată cererea de constituire a unei părţi civile din 14 asociaţii islamice.
Inna Şevcenko, conducătoarea mişcării Femen la Paris, a declarat că această pedeapsă severă va antrena noi acţiuni în Tunis şi arată caracterul "dictatorial" al Tunisiei, unde, după revoluţia din 2011, islamiştii din partidul Ennahda au ajuns la putere.
"Este o decizie politică ce confirmă caracterul dictatorial al Tunisiei, pentru care este mai simplu să trimită fete în închisoare decât să recunoască faptul că femeile au dreptul de a dispune liber de corpul lor", a spus ea pentru AFP.
"Noi suntem foarte furioase din cauza acestui verdict foarte dur şi vom continua acţiunile în Tunisia, le pregătim deja, le vom extinde, le vom multiplica", a adăugat ea.
Islamiştii, aflaţi la putere, sunt frecvent acuzaţi că intenţionează să anuleze drepturile dobândite de către femeile tunisiene care, fără să beneficieze de egalitatea între femei şi bărbaţi, dispun de drepturi mai largi în lumea arabă.
La rândul lor, avocaţii francezi ai militantelor mişcării Femen, Patrick Klugman şi Yvan Terel, şi-au exprimat "consternarea" şi au denunţat o "vânătoare de vrăjitoare" ce aduce atingere libertăţii de exprimare.
@N_P