Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Europolis, povestea relaţiilor între comunităţile etnice din cel mai estic oraş al României, la început de secol XX

Publicat in Adevarul, joi 13 iunie 2013 ·

Lansarea proiectului a avut loc miercuri, la Muzeul de Istorie din Tulcea. Institulul de Cercetări Eco Muzeale, alături de Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti, Biblioteca Sulina şi Direcţia Judeţeană Galaţi a Arhivelor Naţionale, îşi propune să evidenţieze relaţia de colaborare a diverselor grupuri culturale, etnice, religioase din Sulina secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului XX.

Proiectul cultural „Europolis” este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, iar aplicantul principal este Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) Tulcea, instituţie de cultură cu o experienţă relevantă în domeniul promovării valorilor culturale.

„Proiectul îşi propune să evidenţieze, ca model de bună practică, relaţia de colaborare, interacţiune şi cooperare continuă a diverselor grupuri culturale, etnice, religioase din Sulina secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului XX. Obiectivul general al proiectului este promovarea interculturalităţii şi a comunicării interculturale prin intermediul patrimoniului cultural existent la Sulina“, spune Cătălina Popa, din cadrul ICEM Tulcea.

Poriectul derulat pe o perioadă de şase luni (până la finalul acestui an) se va încheia cu realizarea unui album şi a unei expoziţii care să prezinte valorile din Sulina.

Astfel, imaginile şi informaţiile privind contribuţia culturală şi istorică a comunităţilor etnice la dezvoltarea celui mai estic oraş al ţării vor fi sintetizate şi valorificate prin realizarea unui album şi a unei expoziţii ce va fi itinerată la Sulina, Tulcea şi Bucureşti, pentru informarea publicului.

„Dincolo de valorificarea patrimoniului cultural multietnic, prin prisma expoziţiei propuse, proiectul urmăreşte să creeze un spaţiu de dialog multicultural, care să faciliteze pe viitor întâlnirile înre membrii acestor comunităţi din oraşul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum o ora
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°