Anul acesta ÎNĂLŢAREA DOMNULUI este pe 13 iunie, când are loc şi pomenirea eroilor neamului românesc. Înălţarea Domnului are loc la 40 de zile de la Învierea Domnului, mai exact în joia celei de-a şasea săptămâni după Sărbătoarea Naştererii Domnului. În denumirea populară Înălţarea se mai numeşte şi Ispas.
În cea mai veche menţiune despre această sărbătoare (Eusebiu al Cezareei – Despre sărbătoarea Paştilor) se arată că Înălţarea era sărbătorită pe atunci, în Orient, în ziua a 50-a după Paşti, odată cu Rusaliile, şi nu în ziua a 40-a. Astfel, sărbătoarea Înălţării încheie perioada pascală a Cincizecimii. Se zice că Ispas ar fi un personaj mitic care a participat la înălţarea lui Isus şi a sufletelor morţilor la cer.
În această zi, femeile care au avut în acest an un decedat în familie împart azime calde şi băutură de pomană, existând credinţa cum că de Ispas se înalţă sufletele morţilor la cer şi au nevoie de merinde pentru drum.
De asemenea, această zi este una de odihnă. Există superstiţia că orice se seamănă în această zi nu va rodi. Un alt obicei este acela de a nu da cu împrumut din casă.
În ziua de Înălţare se foloseşte salutul “Cristos s-a înălţat!” – “Adevărat că s-a înălţat!”.
În noaptea şi ziua de Ispas se efectuează numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor plantelor apotropaice de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să alunge relele, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece.
Ziua de Ispas este hotar pentru diferitele activităţi economice: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane, se însemnează mieii prin crestarea urechi
