Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marca Accesibilității a ajuns la Universitatea de Vest. Persoanele în scaun rulant au făcut un tur al instituției

Publicat in Ora de Timis, joi 13 iunie 2013 ·

Galerie Foto

TIMIȘOARA. Universitatea de Vest din Timișoara a primit un certificat care recunoaște accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități. Această recunoaștere vine din partea Fundației Motivation România, care este singurul proiect din țară care are ca scop îmbunătățirea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii. Cu această ocazie câteva persoane în scaun rulant au făcut un tur al instituției. Raluca Popescu, studentă în ultimul an la Universitate de Vest din Timișoara, la Facultatea de Litere este în cărucior de o viață, a paralizat pe când aveam trei luni în urma unui vaccin primit. Universitatea este destul de accesibilă până la un anumit punct, ar mai fi lucruri de realizat aici. Ar trebui să se țină cont de mai multe tipuri de dizabilități, să se facă mai mult decât o rampă, un lift. Îmi doresc ca accesibilizarea instituției să nu se oprească aici, spune Raluca Popescu, tânăra din scaunul cu rotile pe care o ajută mama ei în orice deplasare deorece nu îți poate folosi mâinile pentru a mânui scaunul.

Recunoașterea primită de Universitatea de Vest are o valabilitate de doi ani de zile.Suntem onorați că ne sunt recunoscute preocupările în egalitatea de șanse. Mai sunt lucruri de îmbunătățit pentru a avea o accesibilitate cât mai bună a acestor persoane care sunt binevenite la UVT, spune rectorul UVT Marilen Pirtea. În Timișoara au fost verificate, de cei de la Fundația Motovation România 70 de clădiri, dintre acestea doar 10 le sunt accesibile persoanelor din scaunul cu rotile. Harta accesibilități pentru toate județele din țară se găsește pe www.accesibil.org. Galerie Foto

TIMIȘOARA. Universitatea de Vest din Timișoara a primit un certificat care recunoaște accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități. Această recunoaștere vine din partea Fundației Motivation România, care este singurul proiect din țară care are ca scop îmb

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 38 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Care ar putea fi cauza morții lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu. Presa italiană a publicat filmul tragediei

Cancan acum 4 ore
Felix Baumgartner, temerarul austriac devenit faimos în 2012 după ce a sărit din stratosferă, a murit joi, în timpul unui zbor cu parapanta. Iubitul Mihaelei Rădulescu se afla în Italia la momentul morții, iar, din primele informații, se pare că ace

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°