Sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor. Ambele însă, de la an la an, par să se şteargă din peisajul social românesc. Alte valori tind să devină prioritare.

Am întâlnit oameni care se plângeau că parcă nu mai simt bucuria sărbătorilor ca altădată. Care ar fi cauzele? Eu cred că sunt trei:

1. Lipsa de cunoaştere. Necunoaşterea datelor, fie ele şi elementare, despre ceea ce sărbătorim, lasă loc primirii de informaţii false. Fenomenul este vizibil chiar şi în presă, care, pe de o parte oferă corect informaţiile elementare despre sărbători dar, pe de altă parte, completează cu chestiuni ce ţin de superstiţii şi folclor religios. Acest amestec este distrugător pentru cei care nu au un minim de cateheză, deoarece ei vor tinde să reţină ceea ce este mai facil din toată expunerea.

2. Lipsa de preocupare. Cunoaşterea bună vine doar în urma unei preocupări serioase de a descoperi esenţialul, din amalgamul de informaţii pestriţe care este astăzi la îndemâna oricui. Trăim într-un bombardament informaţional continuu, din care, probabil, doar sub 10% ne este cu adevărat util. Prin urmare, îţi trebuie o voinţă de fier ca, sub acest asediu, să găseşti acel mărgăritar duhovnicesc care te poate lumina interior. De pildă, câţi dintre noi mai ştim esenţialul din sărbătoarea Înălţării? La prima vedere, ea constă în cinstirea momentului în care Iisus Hristos se înalţă la Cer, de-a dreapta Tatălui, în văzul ucenicilor. La o cercetare mai atentă, vom afla că, de fapt, esenţialul constă în înălţarea firii umane la Tatăl, prin Iisus Hristos. Căci nu trebuie să uităm că Hristos este şi rămâne veşnic, Dumnezeu şi Om. Practic, prin Înălţare, fiecare dintre noi primim acest dar al posibilităţii de Înălţare spirituală prin unire cu Hristos şi aşezare de-a dreapta Tatălui, devenind, după cuvântul hristic, „binecuvântaţii Tatălui Meu”. Ca să nu mai spun că simbol