Un amendament aprobat joi de Comisia pentru Revizuirea Constituției prevede ca parlamentarii care își schimbă partidul în timpul mandatului să își piardă scaunul. Tot joi a fost votat un amendament prin care România a recunoscut rolul Casei Regale în modernizarea țării, iar Parlamentul numeşte directorii SRI şi SIE.
Joi dimineață, senatorii și deputații au reluat toate amendamentele din noua Constituție asupra cărora nu s-au înțeles.
Astfel, a fost interzis traseismul politic la nivelul senatorilor și deputaților.
„Calitatea de senator sau deputat încetează la data demisiei din partidul în care a fost înscris sau la data înscrierii în alt partid politic”, se menționează la articolul 70, aliniatul 2 din noua Constituție.
România recunoaşte rolul istoric al Casei Regale şi al BOR în constituirea şi modernizarea statului
Mai mult, s-a votat un amendament prin care România a recunoscut rolul istoric în constituirea și modernizarea statului român al Casei Regale, al minorităților naționale, al bisericii ortodoxe Române și a celorlalte culte religioase.
Astfel, după articolul 1, alineatul (1) care prevede că “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, a fost introdus un nou articol, care în viitoarea Constituţie va avea următorul cuprins: “România recunoaşte rolul istoric în constituirea şi modernizarea statului român al Casei Regale, al minorităţilor naţionale, al bisericii ortodoxe şi al celorlate culte religioase”.
Amendamentul a fost adoptat cu majoritatea voturilor membrilor Comisiei de revizuire.
Parlamentul numeşte directorii SRI şi SIE
Comisia de revizuire a Constituţiei a mai adoptat un amendament potrivit căruia Parlamentul numeşte sau alege, după caz, în condiţiile stabilite prin lege sau prin regulament propriu, Avocatul Poporului şi directorii SRI şi SIE.
Astfel, a fost int