Anunțul făcut de Băsescu cu privire la declanșarea procedurilor pentru un nou Referendum, în cadrul căruia poporul poate să-și exprime părerea cu privire la numărul de parlamentari și forma de organizare a Parlamentului, a dat foc liderilor coaliției de la guvernare. Ponta, deși nervos, se ține tare și nu vrea să înceapă o polemică cu președintele, dar pe Antonescu, președintele Constituantei, l-au lăsat nervii și s-a isterizat complet declarând că nu discută mahalagisme. Păi, dacă părerea poporului cerută prin Referendum este mahalagism, tâmpeniile politicienilor pe care le înghițim în fiecare zi ce mai sunt?
La începutul lunii viitoare expiră cele 20 de zile pe care Parlamentul le are la dispoziție pentru a se pronunța în privința oportunității Referendumului. Numai că avizul parlamentului este unul consultativ și chiar dacă el va fi negativ procedura merge mai departe. Nu s-ar fi ajuns aici dacă Antonescu, ca șef al comisiei de analiză și modificare a Constituției, ar fi luat în seamă rezultatul vechiului Referendum din 2009 care a fost validat și în cadrul căruia poporul n-a mai vrut să accepte o mulțime de parlamentari, pentru simplul motiv că viața a demonstrat că în cel mai înalt for legislativ și-au făcut loc, cu acceptul partidelor politice, tot felul de penali, corupți, analfabeți și toate tipurile pe care societatea le dă de regulă la margine și nu îi pune în frunte, cum s-a procedat la noi. Dar data Referendumului şi condiţiile de organizare a acestuia ţin de câteva decizii pe care le va lua Curtea Constituţională.
Va fi luată în calcul decizia din 26 iunie a Curţii Constituţionale referitoare la scăderea pragului la referendum. "Dacă Legea referendumului va fi modificată şi vom avea un cvorum de 30%, le voi emite în aşa fel încât acest referendum să beneficieze şi el de avantajul de a fi validat cu o prezenţă de 30%", a declarat Băsescu.