Referendumul organizat în 2009 a avut doar un scop electoral, pentru realegerea preşedintelui Băsescu, iar "gândirea a fost comunistă atunci când s-a mers la referendum", afirmă premierul Ponta, pe considerentul că doar comuniştii au făcut unicameralism, precizând că el va vota din nou negativ.
Întrebat la postul B1 TV cu ce drept refuză să ia în discuţie revizuirea Constituţiei în sensul exprimat la referendum, cu Parlament unicameral, premierul a răspuns că întrebarea este "un pic, totuşi, de sorginte totalitară", adăugând că este un om liber şi are dreptul să voteze.
"Pentru că eu am votat împotrivă, pentru că eu cred că unicameralismul este o formă care s-a aplicat în România numai pe vremea comuniştilor - de la Cuza încoace am avut bicameralism - doar comuniştii au făcut unicameralism şi gândirea a fost comunistă atunci când s-a mers la referendum. Doi, pentru că am susţinut şi am cerut colegilor mei din comisia de Constituţie să voteze că în Camera Deputaţilor, care va fi de fapt camera legislativă, să fie maxim trei sute de parlamentari", a adăugat Ponta.
Întrebat ce va face dacă referndumul iniţiat de preşedinte are loc şi rezultatul lui validat încă o dată este pentru unicameral şi 300 de parlamentari, Ponta a răspuns că va face acelaşi lucru pe care l-a făcut şi până acum, respectiv se duce la vot la referendum şi votează "NU", pentru că nu este de acord să se întoarcă în vremea comuniştilor, fiind o persoană liberă.
" Dumneavoastră votaţi într-un fel, eu în alt fel, cel care are majoritate câştigă!", a spus Ponta.
Întrebat dacă poate trăi confortabil într-o ţară în care rezultatul a două referendumuri n-ar fi pus în Constituţie, Ponta a spus că o să trăiască foarte inconfortabil într-o ţară în care i se impune să facă ceva.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat procedura pentru un nou refere