Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea de-a treia ediții a campaniei „Olimpiada Deșeurilor” se apropie de final

Publicat in Ziua Constanta, joi 13 iunie 2013 ·

Organizată de Gremlin, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu şi al Primăriei Municipiului Constanţa, campania Olimpiada Deșeurilor se desfășoară în perioada 14 mai – 14 iunie, oferindu-le claselor înscrise în campanie ocazia să colecteze selectiv și să fie premiate.

Până la sfârșitul săptămânii echipele Gremlin vor ajunge în cele 29 de școli din județul Constanța, înscrise la cea de-a treia ediție a campaniei „Olimpiada Deșeurilor” pentru a prelua cantitățile de deșeuri reciclabile și pentru a le oferi premii instant tuturor elevilor ce au colectat selectiv.

„Rezultatele obținute până în prezent la școlile de unde au fost realizate colectările denotă o implicare semnificativă a celor peste 5.000 de elevi din cele 218 clase participante și ne determină să depunem toate eforturile pentru continuarea acțiunilor de acest tip”, a declarat Aurora Olescu, administratorul companiei Gremlin.

Campania „Olimpiada Deșeurilor” reprezintă o oportunitate pentru elevii din clasele I-VIII din județul Constanța de a îşi însuşi bunele practici în vederea reciclării, precum şi de a câştiga premiile oferite de organizatori.

În cadrul ediției de anul acesta clasele înscrise în campanie au trebuit să colecteze o cantitate totală de minim 70 kilograme de deşeuri pentru cele 5 categorii de deşeuri ce fac obiectul campaniei: hârtie, PET, doze, baterii şi deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

Pe data de 20 iunie, în cadrul unui spectacol, vor fi decernate trofeele „Hârtiuţa Drăguţa”, „PETa Circumspecta”, „DOZAta Coafata”, „Calculatoraşul cel voinic”, „BATi cel viteaz” și „Trofeul Olimpiada Deşeurilor 2013” claselor ce vor colecta cele mai mari cantităţi pentru fiecare categorie de deşeuri în

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 29 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 35 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 53 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°