Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul deputat Ciprian Luca a fost declarat incompatibil de către ANI

Publicat in Glasul Aradului, joi 13 iunie 2013 ·

Fostul deputat Luca Ciprian Florin s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2008 – 20 decembrie 2012, întrucât a deţinut, simultan, atât calitatea de deputat, cât şi funcţia de administrator al S.C. MIBAK S.R.L. „Potrivit dispoziţiilor articolului 82, alineatul 1, litera a din Legea 161/2003, calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului. Fostul deputat Ciprian Florin Luca a fost infor­mat despre declanşarea proce­durii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. Ciprian Florin Luca nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, a precizat ANI”, se arată într-un comunicat de presă al A.N.I.

În ceea ce-l priveşte pe fostul deputat Ciprian Luca acesta susţine că nu este vinovat şi că firma în cauză nu a avut activitate şi implicit nici profit. „Acestă firmă a fot înfiinţată în anul 2007, dar nu a avut nici activitate şi nici profit. Am aflat despre acţiunea ANI înainte de referendumul pentru demiterea lui Traian Bă­sescu, atunci când mai mulţi colegi din PSD au pri

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenție a fost împușcat în cap

Ziare.com acum 26 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. Bărbatul avea 27 de ani, era subofițer și participa la un exerciţiu miercuri, 12 martie. P

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum 49 minute
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 3 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Papa Francisc marchează cea de-a 12-a aniversare a pontificatului său din Spitalul Gemelli

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, relatează Reuters și Agerpres.

Grevă de avertisment la IAR Ghimbav, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de prevederi ale OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare care vizează bonificaţia acordată la pensionare

News.ro acum 2 ore
Sindicatul din cadrul IAR Ghimbav anunţă declanşarea unei greve de avertisment de două ore, joi dimineaţă, pentru a exprima dezacordul cu dispoziţiile OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare care prevăd că bonificaţia acordată prin Contractul C

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°