Internetul este căminul a sute de reţele sociale. În afară de interesele comune, există o grămadă de oameni care sunt acaparaţi de subiecte destul de ciudăţele. „Mashable“ a compilat opt dintre cele mai bizare reţele sociale, deşi, suntem convinşi, că oferta este mult mai mare şi mult mai variată.
„Date my Pet“ - Întâlniri cu Azorel
Aveţi o întâlnire în seara asta? Minunat. Asta până când ajungeţi la întrebarea „La mine sau la tine?“ şi vă întâlniţi cu toate pisicile sau hamsterii partenerului. Să sperăm că nu sunteţi alergici. Şi aşa ajungem la DateMyPet.com, un site de matrimoniale pentru iubitorii de animale. Înainte de a lua vreo decizie, puteţi să luaţi în considerare ce rasă preferaţi, câte animale are partenerul şi dacă, poate, pe viitor, se va înţelege cu ale tale. Oricum, măcar nu rămâi mască când, la sfârşitul serii, ea întreabă pe un ton irezistibil: „Vrei să faci cunoştinţă cu Steluţa mea?“.
„Farmers Only“ - Doar pentru ţărani
Pentru pasionaţii de amor în fân acum există o reţea de matrimoniale. FarmersOnly.com aduce împreună mândrele şi flăcăii de la ţară şi chiar orăşenii care s-au săturat de viaţa în smog. Nu trebuie să ştiţi să montaţi un tractor pentru a fi primiţi, site-ul specifică doar că trebuie să fiţi „de modă veche, oameni practici“ din sate sau zone rurale. Şi nu veniţi cu şmecherii de orăşeni.
„Sunt atât de singur, dar sunt prea ocupat să îmi dau întâlniri în timpul recoltatului“, spune un anunţ. Conform site-ului, există peste 100.000 de membri acum, faţă de 2.000 câţi erau înregistraţi în urmă cu cinci ani, la lansare.
„Line for Heaven“ - Alo, Doamne, eşti acolo?
Cine spune că religia trebuie să fie plictisitoare? „Line for Heaven“ are un concurs săptămânal pentru utilizatorii săi. Pentru a scoate puncte în plus, membrii se pot binecuvânta unul pe altul. Î