Să trezeşti în oameni spiritul de solidaritate, pentru a-şi apăra drepturile în faţa autorităţilor - aceasta este meseria de organizator comunitar. Activitate de care s-a ocupat, în SUA, şi Barack Obama, trei ani, în tinereţea sa. Primii trei specialişti în domeniu din România au reuşit să formeze, în Bucureşti, trei grupuri de cetăţeni care pun deja presiune pe primării, pentru rezolvarea unor probleme edilitare. Rezultatele n-au întârziat să apară.
România liberă continuă seria articolelor despre adevăraţii lideri ai unor comunităţi care au reuşit să găsească soluţii la probleme pe care autorităţile nu aveau nici un gând să le rezolve. În numărul de astăzi, vă prezentăm povestea cetăţenilor cu iniţiativă din Sectorul 6.
Oamenii au venit la şedinţa Consiliului Local. Se întâmpla în 2011. Dezbătându-se bugetul pe anul următor. Un punct pe ordinea de zi - banii pentru statui. La care cetăţenii au reacţionat. Ce să facem cu statuile? Mai bine alocaţi banii pentru parcări. Dar cine sunt aceşti indivizi care tulbură liniştea consilierilor? Nimeni alţii decât membrii Grupului de Iniţiativă Callatis - Drumul Taberei. S-au unit pentru a-şi face auzită vocea. Asta e povestea unui grup format încă din anul 2010. Şi care a tot crescut, nu numai prin numărul de persoane, dar mai ales prin iniţiativele pe care le-a avut de-a lungul timpului. Am cunoscut-o, nu cu mult timp în urmă, pe Delia Mihalache. Face parte din oamenii de bază ai iniţiativei civice. Pe cine reprezintă acest grup? Sunt locatari ai blocurilor din cartierul Drumul Taberei care stau într-un perimetru cuprins de străzile Râul Doamnei, Prelungirea Ghencea şi Valea Oltului. Cam 10.000 de oameni ar locui în acest perimetru, spune Delia, o femeie mică la stat, dar mare la entuziasm si energie.
Victoria din războiul statuilor
E o poveste a solidarităţii. Prima oară s-au întâlnit