Premierul turc a lansat joi un "ultim avertisment" manifestanţilor să evacueze imediat Parcul Gezi din Istanbul. Recep Tayyip Erdogan spune că autorităţile şi-au pierdut răbdarea.
Recep Tayyip Erdogan e ferm: "Ne-am păstrat răbdarea până acum, dar răbdarea a ajuns la capăt. Lansez un ultim avertisment mamelor, taţilor. Vă rog, retrageţi-vă copiii de acolo". Premierul Turciei a făcut declaraţia într-un discurs susţinut la Ankara, în faţa unor primari din cadrul formaţiunii sale, AKP.
Propunerea premierului privind organizarea unui referendum local referitor la Parcul Gezi din Istanbul, aflat la originea mişcării de protest faţă de Guvern, nu este nici legală şi nici de dorit, declară un reprezentant al manifestanţilor, citat de AFP.
"Există o decizie a justiţiei, care a impus oprirea lucrărilor de amenajare a Parcului Gezi. În aceste condiţii, nu este legal să se ia în calcul o consultare populară pentru a decide soarta parcului", spune Tayfun Kahraman, din cadrul grupului de asociaţii Solidaritate Taksim, care coordonează manifestanţii în Parcul Gezi.
Premierul Erdogan a evocat ideea unui referendum privind proiectul de amenajare a Pieţei Taksim.
Premierul turc a lansat joi un "ultim avertisment" manifestanţilor să evacueze imediat Parcul Gezi din Istanbul. Recep Tayyip Erdogan spune că autorităţile şi-au pierdut răbdarea.
Recep Tayyip Erdogan e ferm: "Ne-am păstrat răbdarea până acum, dar răbdarea a ajuns la capăt. Lansez un ultim avertisment mamelor, taţilor. Vă rog, retrageţi-vă copiii de acolo". Premierul Turciei a făcut declaraţia într-un discurs susţinut la Ankara, în faţa unor primari din cadrul formaţiunii sale, AKP.
Propunerea premierului privind organizarea unui referendum local referitor la Parcul Gezi din Istanbul, aflat la originea mişcării de protest faţă de Guvern, nu este nici legală şi nici de dorit, de